Administrație publică

program de masterat în limba română

Masteratul în administrație publică se adresează în principal absolvenților studiilor universitare de nivel licență cu o durată de 3 ani care sunt interesați să-și aprofundeze cunoștințele, dar mai ales să-şi dezvolte abilităţile specifice unei cariere în sectorul public sau non-profit. Administrația publică din România a fost implicată într-un proces de reforme bazate pe diferite tipuri de presiuni interne şi externe (aşteptări crescute din partea cetățenilor față de nivelul la care sunt furnizate serviciile publice, modificarea contextului politic, economic și social, cerințe noi datorate procesului de integrare euro-atlantică, etc.). Este evident faptul că, în acest context, o abordare conservatoare este incapabilă a oferi soluții viabile; pregătirea managerială a funcționarilor publici este o condiție fără de care administrația publică s-ar dovedi incapabilă să răspundă provocărilor la care este supusă în era informatizării și eficientizării structurilor proprii.

Din nefericire, în acest moment programele care oferă o pregătire coerentă în domeniul managementului serviciilor publice sunt extrem de puține. Programul corespunde viitoarei schimbări de orientare a administrației publice de la modelul clasic, cel în care rolul ei este de aplicare a legilor și reglementărilor, la cel modern, în care administrația devine un furnizor de servicii publice. Programa masteratului este direct legată de necesitățile tehnice existente la nivelul administrației publice urmărind elemente precise:

  • dezvoltarea cunoștințelor de bază în domeniul științei administrative;
  • dezvoltarea unor abilități manageriale și a unei mentalități bazate pe necesitatea eficientizării funcționării serviciilor publice;
  • dezvoltarea unor metode și tehnici de analiză și lucru specializate în domeniu.