Calificări

Absolventul este specialist în managementul proiectelor și în evaluarea programelor. Curricula programului a fost construită în așa fel încât acesta să își poată desfășura activitatea atât în mediul public, cât și în cel nonprofit sau chiar în cadrul unor companii private care oferă consultanță în managementul proiectelor sau în evaluarea programelor/proiectelor.

Funcțiile posibile pe care absolvenții le pot ocupa sunt: manager proiect, director de programe, expert în scrierea și implementarea proiectelor, expert accesare fonduri structurale și de coeziune, evaluator, evaluator de proiecte/programe, consilier, expert, referent, referent de specialitate, inspector, inspector de specialitate în administrația publică, expert achiziții publice, manager public, administrator public, agent de dezvoltare locală, facilitator comunitar, consultant în strategii locale, specialist în strângerea de fonduri, expert management strategic.